Despre transparența fondurilor publice în comuna Islaz: solicitarea mea către primărie
Inițial, intenționam să scriu despre acest subiect abia după ce aș fi primit răspunsul oficial la petiția mea, dar având în vedere că există posibilitatea ca legea să nu fie respectată în ceea ce privește termenul de 10 zile pentru furnizarea informațiilor, am decis să fac publică acum cererea mea către Primăria Comunei Islaz. Această decizie este cu atât mai importantă în contextul în care se aude că s-a trecut deja la „tăierea” ajutoarelor acordate din martie încoace.
Prin această solicitare, adresată domnului primar al comunei Islaz, am cerut informații precise despre beneficiarii ajutoarelor sociale și despre modul în care sunt gestionate fondurile publice destinate acestor ajutoare. Mai exact, am solicitat următoarele:
1. Numărul total de beneficiari ai venitului minim de incluziune (VMI) înregistrați în comuna Islaz, județul Teleorman.
2. Numărul total de beneficiari ai venitului minim de incluziune (VMI) care, pe lângă acest ajutor, beneficiază și de alte măsuri de asistență socială complementară. Am cerut specificarea tipurilor de măsuri complementare acordate fie în bani, fie în natură, din bugetul de stat sau din bugetul local.
3. Numărul total de persoane care beneficiază de ajutoare sociale în comuna Islaz, defalcat în funcție de tipul ajutorului primit (venit minim de incluziune, alocații pentru susținerea familiei, ajutoare de urgență, etc.).
4. Dacă pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor legale, respectivele persoane prestează lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local. Am cerut să fie specificat numărul acestor persoane și detalii despre normele de securitate și igienă a muncii respectate în aceste activități.
Am cerut, de asemenea, ca toate aceste informații să fie furnizate în format electronic la adresa mea de e-mail, pentru a putea analiza și evalua transparența și eficiența utilizării fondurilor publice în beneficiul comunității noastre. Bineînțeles, voi face public răspunsul.
De ce este important să fac acest demers public? În primul rând, transparența în administrarea fondurilor publice este esențială pentru construirea unei încrederi solide între autorități și cetățeni. În al doilea rând, în contextul zvonurilor privind reducerea numărului ajutoarelor sociale, este vital să avem o imagine clară și actualizată asupra situației actuale și asupra modului în care aceste măsuri afectează comunitatea. Ca să nu mai zic și de discuțiile de pe la colțuri, legate de felul în care sunt pontate orele celor care ar trebui să presteze.
Așadar, voi continua să monitorizez situația și să vă țin la curent cu evoluția acestui demers. Voi publica orice răspuns primit din partea primăriei și voi analiza, atât cât mă pricep, aceste date pentru a ne asigura că drepturile și interesele comunității noastre sunt respectate.
Pe final, fac un apel la oricine are cunoștință despre nerespectarea legii de către reprezentanți sau angajați ai primăriei să rămână implicați și vigilenți în ceea ce privește transparența și corectitudinea administrației publice locale.
Descoperă mai multe la Islăzeanul
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Publică comentariul