Dragul meu domn profesor…

Îmi este atât de greu să scriu aceste rânduri! Nu credeam vreodată că le voi scrie, nu înainte de a vi le (mai) spune… Aș fi avut atâtea să vă spun! Rămân însă cu speranța că le veți auzi, chiar dacă ele nu mai pot fi armonizate.

Aș fi vrut să vă spun cum voi rămâne mereu cu regretul acelor dimineți de vară în care trebuia să ne luptăm cu piesele de șah pe o tablă așezată cu emoție pe masă de pe terasa casei care a avut mereu un șarm deosebit și misterios pentru mine… încă din copilărie. L-am fi ascultat împreună pe maestrul Tudor Gheorghe, aș fi fost extrem de fericit să stăm la aceeași masă și să-l ascult pe omul Vasile Gheorghe.

Aș fi ascultat din nou povestea de dragoste dintre George și Kate, înainte și după momentul extraordinar de la malul Prutului. Aș fi fost fascinat de descrierea în detaliu a vieții omului pe care l-am adorat, l-am stimat și l-am respectat enorm și aș fi fost foarte mândru să le spun părinților și cunoscuților că în acea zi, oricare dintre ele, am fost în vizită la “domn profesor”. Aș fi fost mai bogat la minte…

Dragostea pentru limba franceză și pentru jocul de șah mi-ați insuflat-o de mic. Oltenia mi-a devenit atât de frumoasă incă de pe vremea când nici nu știam bine câtă e… Balzac, pașoptismul, Iașiul, diplomația și înfrânarea pornirilor adolescentine… am atâtea pentru care voiam să vă mulțumesc!

George și Kate, (niciodată Johnny și Cati), domn’ profesor și doamnă dirigintă, veți rămâne pentru mine cel mai frumos cuplu pe care l-am cunoscut! Dacă ne-am putea alege părinții într-o viață viitoare, măcar într-una aș vrea să fiu modelat de aceste două monumente, unul al culturii generale și celălalt al frumuseții și diplomației!

Sincere condoleanțe familiei domnului profesor! Dumnezeu să-l ierte!

Tibache