Eliza Sotirescu: O viață dedicată educației și luptei pentru principii

Pe Eliza Sotirescu am întâlnit-o pentru prima dată în 2007, într-o perioadă când eu eram învățător la Salcia, satul natal al lui Zaharia Stancu. În acel moment, Eliza făcea parte din Corpul național de formatori, un rol care venea la pachet cu o responsabilitate uriașă – aceea de a influența viitorul educației în România, în special în segmentul învățământului primar și gimnazial. 

Mi-a plăcut de la început. O femeie plină de viață, cu un zâmbet larg și cald, care emana o energie pozitivă contagioasă. Dar nu era vorba doar de energia ei – Eliza era un izvor de cunoaștere, cu o pasiune autentică pentru educație și pentru a transforma viețile copiilor și colegilor săi de breaslă. În preajma ei, simțeai imediat că este cineva care își dedică întreaga existență pentru a face lumea mai bună prin educație.

Ani mai târziu, drumurile noastre s-au intersectat din nou, de data aceasta într-un mediu virtual, pe Facebook. Eu mă îndepărtasem deja de învățământ și încercam să prezint realitatea Teleormanului prin ceea ce înțelegeam eu la vremea aceea că e presă. Eliza devenise între timp șefa Casei Corpului Didactic din Teleorman. Am avut o mică dispută, nu mai țin minte exact motivul, dar era clar că vedeam lucrurile diferit. Cu toate acestea, ceea ce a urmat a dovedit cine era cu adevărat Eliza. În loc să lase acea discuție să creeze o barieră între noi, mi-a scris în continuare, abordând situația cu mult profesionalism și cu multă diplomație. Niciodată nu a lăsat un conflict de opinie să umbrească relațiile umane.

Scriam pentru un site de știri la acea vreme și mereu primeam cu mare plăcere comunicatele de presă de la Eliza, pe care le publicam cu bucurie. Deși nu pot spune că am cunoscut-o cu adevărat, am auzit nenumărate cuvinte de laudă despre ea – de la colegii din învățământ, dar și de la ziariștii locali. Toți vorbeau despre ea ca despre o adevărată luptătoare.

Eliza a fost neobosită. Fie că era vorba despre ideile ei din poziția de lider al Casei Corpului Didactic, fie că era formator sau cadru didactic, mereu a luptat cu toată ființa pentru a aduce schimbare. Însă, dincolo de toate aceste roluri profesionale, Eliza era, înainte de toate, un om. Un om care a crezut în valori sănătoase și care a apărat aceste principii cu o tenacitate rar întâlnită. Era un sprijin pentru colegii din educație, dar și pentru comunitatea sa, neezitând niciodată să ajute atunci când era nevoie.

Ultimele conversații le-am avut tot pe Facebook. Știam că se află pe patul de spital, dar chiar și așa, Eliza nu a cedat. S-a luptat până în ultima clipă, cerând ajutorul celor din jur pentru transfuzii și, astfel, dându-ne tuturor o lecție de curaj și rezistență.

Astăzi, ar fi împlinit 48 de ani. O vârstă la care ar fi putut continua să facă ceea ce a făcut toată viața: să inspire, să lupte și să schimbe lucruri în bine. 

Eliza Sotirescu nu mai este printre noi, dar spiritul ei va rămâne viu în amintirea tuturor celor care au cunoscut-o, care au lucrat cu ea și care au fost martori ai dedicării și pasiunii sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!