
În continuarea primului articol din seria “Eroilor în alb” ai spitalului din Turnu Măgurele, mi-am propus să evidențiez doar două situații ale altor pacienți sau însoțitori care au avut parte de un tratament mai puțin “sănătos” din punct de vedere al relațiilor interumane dintre medici și pacienți.
Numărul exemplelor de acest fel este mult mai mare, dar aleg să mă limitez doar la două deocamdată, înainte de a lua foc cineva prin spital, mai ales că ne confruntăm cu reale probleme în ceea ce privește existența spitalelor/ secțiilor de arși.
Primul exemplu este experiența neplăcută trăită de o doamnă originară din Islaz, stabilită de mai mulți ani în Craiova. Într-una dintre vizitele sale recente în comuna copilăriei sale, a avut nevoie de o vizită la camera de gardă a Spitalului Municipal Turnu Măgurele.
„La urgență, lume multă, bătrâni, ghipsuri, de toate.În prima cameră se operează. Intru în a doua. Pentru infecțioși ca mine. Relativ repede. Eee… și aici începe: o doamnă asistentă pur și simplu umană. Mă întreabă, eu răspund, îi prezint plasa de medicamente. Mă așază pe un pat. Îmi explică că la proaste ce se va întâmpla. Adică o branulă, o perfuzie și va veni un medic să mă vadă în gât. Lângă mine, un puști de vreo 19 ani, deja perfuzat.
Apare o doamnă doctor. O salut corespunzător. Replica: De ce m-ai chemat, dragă? Eu sunt medic diabetolog. Eu nu am competența să verific gâtul. Eu pot să-ți dau rețetă de diabet.
Într-un final îmi verifică plămânii. Atât! Sunt invitată să mă duc la Policlinică. Acolo sunt medici. Vecinul de pat spune clar că de acolo vine el. Nu există medici acolo (vineri fiind).
Apoi trimite o infirmieră să caute un medic ORL. Dar era în concediu. Ghinion!
Eu – pacientul 1.
Pacientul 2 – vecinul de pat. Leșinat pe stradă și adus de către tatăl său cu mașina. Tată care nu s-a desprins de ușa din hol, de lângă camera de urgențe. Asta mi-a spus mama. Oarecum au fost vecini. Mama mai făcea naveta și la mașină. Așa… O discuție la fel de aprinsă.
Concluzia: Ești și obraznic. Îi spune asistentei că nu suportă bagabonții ăștia de 19-20 ani.
Eu am fost șocată. Poate starea de halucinații de peste noapte se prelungise. Băiatul o întreabă pe săraca asistentă: asta e doctora? Ia banii de la noi și ne lasă să murim cu zile?
Eu îi zic să tacă. Să nu facem scandal.
Pacienta 3. O băbuță adusă de SMURD, în scaun cu rotile. Acuză dureri în piept și stare de rău. După un dialog inuman, concluzia: să se ducă la azil, că spitalul nu poate să îngrijească bătrânii. Și băbuța, împreună cu fiul ei (venit în fugă de la serviciu – lucrător la reparat drumuri) să se ducă la psihiatrie. Nu a vrut să o interneze, pentru că mai fusese 10 zile internată cu ceva timp înainte. Eu… deja îmi pun niște semne de întrebare.
Pacienta 4. O mamă cu dureri de plămâni, respiră greu. Venise cu 4 copii după ea (2 gemeni mici și 2 mai mari). Mi-a povestit mama mea cum îi ținea în brațe și pe lângă ea, atunci când au venit. După un dialog la fel de inuman… concluzia: să se ducă, dragă, la Roșiorii de Vede. Ei nu au competența de a trata așa specimene.
(…)
În fine: băiatul și fata să plece. ACUM. Adică eu și puștiul. Fără rețetă. Fără nimic. Doar să plecăm mai repede.
Norocul meu: apucasem o mică discuție cu doamna asistentă, în timpul în care mi-a pus branula.
Am plecat prima. Am mulțumit și am urat o zi bună. Pacienta nr. 3, băbuța, era cu tot cu scaun lângă ușă. Pacienta nr. 4 zăcea pe un pat, iar pacientului nr. 2 i se scotea branula, urmând să plece.”
Întâmplarea este ceva mai detaliată decât am prezentat aici și vă invit să o citiți în integralitate pe contul de Facebook al Nicoletei Diaconu, pacienta nr. 1 al primului exemplu.
Un al doilea exemplu este din nou cules de pe plaja largă a Internetului, de data asta dintr-un grup de pe Facebook, cunoscut localnicilor sub numele de “Comunitate Turnu Măgurele”. Aici, o altă doamnă reclamă o situație similară, punând în antiteză atitudinea și disponibilitatea personalului spitalului din Turnu Măgurele cu cele ale angajaților spitalului din Alexandria:
“Deci așa se procedează la spitalul nostru,din Turnu Măgurele, te duci dimineața la camera de gardă cu o mușcătură de animal, te preia asistenta, te pansează, te întreabă dacă vrei să îți cumperi antitetanos și te trimite acasă sau la Alexandria după opțiunea ta, e prea devreme să vină dl doctor să vadă rana să ți dea vreo pastilă,nu e vina lor,a cui o fi vina,mă întreb,am fost la Alexandria am așteptat la urgență, m a preluat o dnă doctor,care avea o amabilitate cum la noi nu întâlnești, și era la urgență, nu ca la noi,bătea vântul,m a bandajat d-na doctor mi a făcut antitetanos,mi a prescris medicamente și mi a spus că luni să mi fac antirabic, am fost la noi de dimineața cu trimitere ,a sunat d-na asistentă la farmacie și ce credeți nu aveau antirabic, nu sa mai uitat nimeni la rană,să mai bandajeze, o fac eu acasă ce mare socoteală, de ce mai avem noi spital, să l desființăm,găsim pe internet necesarul,sau mergem la Alexandria!”.
Vă invit să urmăriți aici reacțiile si comentariile turnenilor.
Exemplele pot continua, așa cum spuneam/scriam, cu oameni care au parte de un tratament inadecvat. Nu neapărat medical. În primul rând, uman. Sunt tineri care-și duc copiii la camera de gardă a spitalului din Corabia sau la cel din Alexandria. Sunt bătrâni care sunt lăsați să aștepte pe holurile spitalului, pentru că medicii sunt prea „obosiți” sau prea ocupați să le acorde atenția cuvenită. Nu voi înțelege niciodată cum un medic care face gărzi, indiferent de ce are sau nu la dispoziție, logistic vorbind, își permite să trateze cu indiferență sau, mai grav, cu indolență și chiar aroganță un pacient, asigurat social sau nu. Și mai ales să vorbească de sus. Nu e ca și cum omul se duce de plăcere la spital și cere un serviciu de care nu are nevoie, dar preferă să beneficieze de atenția celor pe care îi numeam până nu demult „eroi în alb”.
În concluzie, pot să adaug că atitudinea unora dintre medicii spitalului nostru lasă de dorit. Sunt pățit și știu ce zic. Repet, însă: nu generalizez! Nu este corect să punem aceeași etichetă pentru toți.
Ce mă întreb, încă o dată, este dacă cei din conducerea spitalului au ceva de spus. Adică înțeleg că nu poți face dirigenție la locul de muncă. Medicii nu sunt copii. La fel cum un director de spital nu cred că este în poziția sa doar pentru a cheltui bani pe te miri ce achiziții insignifiante ca utilitate, în detrimentul unora cu adevărat importante. Despre asta, însă, revin și cu o a treia parte. Sunt lucruri grave care s-au întâmplat în ultimii ani și despre care publicul larg merită să știe.
Descoperă mai multe la Islăzeanul
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns