În amintirea doamnei bibliotecare…

Una dintre primele mele întâlniri cu doamna Vivi Fotescu datează de acum aproximativ 24 de ani, când eram elev în clasa a 7-a. Împrumutasem câteva cărți de la biblioteca comunală din Islaz, unde mergeam frecvent pentru a mă delecta cu literatura recomandată de profesorii mei. Erau cărți recomandate de doamna dirigintă Vasile, profesor de limba și literatura română.

Luasem acele cărți pe fișa deschisă de la bibliotecă, dar, bineînțeles, “uitasem” să le returnez la timp. Îmi amintesc cum, într-o zi, doamna Fotescu a intrat în clasă chiar în timpul orei de dirigenție. A venit să mă mustre de față cu colegii mei, arătându-mi astfel cât de importante sunt responsabilitatea și respectul față de cărți și comunitate.

Mustrarea s-a vrut a fi o lecție valoroasă, care să mă învețe să respect regulile și să apreciez valoarea cărților și a cunoașterii, așa cum avea să-mi spună peste ani doamna Vivi. A fost mai mult decât o bibliotecară; a fost un mentor pentru unii, un ghid pentru cei mai mulți și un prieten pentru toți cei care îi treceau pragul.

Dar doamna Vivi Fotescu nu era cunoscută doar ca bibliotecară. A fost, de asemenea, o promotoare pasionată a culturii și tradițiilor noastre. Generații întregi de copii au învățat ABC-ul dansului popular de la domnia sa, dezvoltând o apreciere profundă pentru folclorul nostru. Prin munca și dedicarea ei, a insuflat în mulți dintre copiii islăzenilor dragostea pentru dansul popular, transformând fiecare lecție într-o adevărată sărbătoare a culturii.

Am avut onoarea să îi trec pragul casei de câteva ori, experiențe care mi-au rămas adânc întipărite în suflet. Doamna Vivi, așa cum a fost cunoscută de majoritatea, s-a dovedit mereu o gazdă ospitalieră, primindu-ne cu brațele deschise și cu mult respect față de „copiii” săi. Fiecare vizită era o ocazie de a învăța ceva nou și de a simți căldura și generozitatea ei. Trebuia doar să ai răbdarea de a asculta.

Aseară, comunitatea noastră a pierdut o persoană dragă, dar moștenirea ei va continua prin amintirile și lecțiile pe care ni le-a oferit. Doamna Vivi Fotescu va rămâne întotdeauna în inimile multora, un simbol al dedicării și pasiunii pentru educație și cultură.

Ultima dată când eu am văzut-o a fost în timpul campaniei electorale de anul acesta. Deși anii și-au pus amprenta pe chipul ei, amintirile pe care le păstrez sunt la fel de vii ca întotdeauna.

Dumnezeu să vă odihnească-n pace, doamna Vivi!


Descoperă mai multe la Islăzeanul

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*