Islaz, o comună înecată în gunoi și neglijență

Într-o lume în care progresul și dezvoltarea sunt priorități, există încă locuri uitate. Nu de timp și de societate, ci de oamenii cărora ar trebui să le pese cel mai mult. Sau măcar ar trebui să fie mai implicați. Mai atenți, mai gospodari. Islaz, comuna mea natală din marginea județului Teleorman, este un astfel de loc – o perlă a neglijenței și a indiferenței, într-o odisee dramatică pe care islăzenii o trăiesc de mai mulți ani. Scriu la această oră următoarele rânduri cu amărăciune, dar și cu furie. Situația este tristă, iar evenimentele din ultimele zile pun sub lumină prima instanță a neputinței – primăria și oamenii săi.

La această oră, o umbră nefirească planează asupra Islazului. Este trecut de miezul nopții, sâmbătă spre duminică, iar fumul din “deal” nu vine de la focurile veseliei, ci de la gunoaiele depozitate ilegal la marginea localității. Este o imagine demnă de un film apocaliptic. Dacă în “vale”, acolo unde este așa-zisul “centru civic”, poate părea o problemă inexistentă, în deal a respira este chiar un act de curaj. După doar câteva minute petrecute în curte, simți cum hainele își iau o aromă neplăcută, impregnată cu mirosul amar al dezastrului.

Cu doar o zi în urmă, am fost martorul unui spectacol de coșmar. Incendiul de pe canalul de irigații din apropierea cimitirului vechi din deal a scos la iveală neputința autorităților locale. Pompierii voluntari din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Islaz au dat tot ce au putut, dar flăcările păreau mai puternice decât determinarea lor. Și nu a lor direct, ci mai ales a “coordonatorilor”, deosebit de “guralivi”. Abia sosirea pompierilor militari a adus o speranță fragilă în această potențială tragedie.

Însă, alta e problema. În momentul în care m-am apropiat de foc, am înțeles că nu doar vegetația era victima focului, ci și gunoaiele depozitate în mod ilegal în canal. Scaune și mese vechi, birouri desprinse parcă din epoca medievală, canapele și fotolii zăceau în flăcări, alături de tone de sticle și peturi. Sunt absolut convins că apariția gunoaielor din zonă nu poate fi opera cetățenilor “de rând” (sau nu doar a lor); reprezintă mai degrabă un act de provocare și dispreț față de comunitate din partea celor care ne reprezintă. Și, surprinzător sau nu, pompierii militari au confirmat că autoritățile locale știau de aceste gunoaie. Nu ar fi prima dată când au loc incendii de genul ăsta, iar ăsta nu este doar un act de neglijență, ci și de complicitate din partea celor care ar trebui să ne protejeze.

Întrebarea care mă bântuie este: câtă nepăsare și indiferență trebuie să arate primarul și administrația locală pentru a lua măsuri? Cum e posibil să te faci că nu știi? De fapt, este posibil. Astfel, Islazul, cu toată mândria și tradiția sa, este pe punctul de a fi înghițit de gunoi și neglijență. O comunitate cu oameni harnici și demni merită mai mult decât să fie martorii propriei lor decăderi. Vreau să cred că e timpul ca islăzenii să se trezească și să ceară responsabilitate, pentru că Islazul nu trebuie să devină o victimă a propriei lor indiferențe. Înțeleg că nu ne pasă. Dar măcar să ne intereseze că nici “lor” nu le pasă. Măcar asta să ne trezească. Nu cred că mai e de ajuns în 2023 să fi salutat din mașina instituției cu maxim două degete și să crezi că asta îți face ziua mai bună.

Iar înainte de a crește tensiunea arterială cuiva sau de a crede cine trebuie că scopul este să provoc disconfort, aș vrea să priceapă și cei care ne gospodăresc că e frumos și bine să fii gospodar, la fel cum e de apreciat să fii modest. Nu-mi doresc să scriu lucuri negative despre Islaz sau despre islăzeni, dar vreau să cred că orice critică poate fi constructivă și duce astfel la progres. Dacă te concentrezi la ce ai de făcut, nu să comentezi ce fac alții.

Până atunci, sper să nu ia Islazul foc. Și nici izlazul…