În comuna Islaz, legea Venitului Minim de Incluziune (VMI) pare să fie aplicată nu conform literei legii, ci pe baza unor criterii subiective și obscure, dictate de simpatiile politice și de relațiile personale. Într-o comună în care mulți cetățeni primesc ajutor social fără să facă măcar efortul de a depune cererile necesare, fiind chemați personal de primar sau de inspectorul de asistență socială, Loredana Săpașu, la primărie pentru a semna formularele, alții, precum Paraschiva Mitru, care se confruntă cu probleme medicale reale și care ar trebui să fie prioritari, sunt ignorați cu desăvârșire.
O lege pentru unii, o altă lege pentru alții
Cazul doamnei Mitru ar putea fi emblematic pentru felul în care autoritățile din Islaz înțeleg să aplice legea. Femeia în vârstă de 74 de ani, fără pensie sau alt venit, este imobilizată de cinci ani, suferind de o dislocare a piciorului din șold, și nu poate face nici măcar cele mai simple activități zilnice. Fiul său, George, a apelat în mod repetat la primărie pentru a obține sprijinul la care are dreptul conform legii VMI. Răspunsurile au fost stupefiante: ba că “nu se încadrează”, ba că “nu este clar ce trebuie făcut”, ba că “nu este timp” pentru a se ocupa de caz. În tot acest timp, legea este cât se poate de clară: doamna Mitru, prin situația sa, ar trebui să fie un beneficiar prioritar al acestui ajutor.
Favoritisme și criterii ascunse
În contrast flagrant, sunt zeci de beneficiari ai VMI în Islaz care nu doar că nu au avut nicio problemă în a accesa ajutorul, dar mulți dintre aceștia recunosc fără reținere că au fost personal invitați de primar sau de inspectorul de asistență socială pentru a-și completa cererile. Unii dintre acești oameni nici nu știau că au dreptul la VMI până când nu au fost chemați la primărie. Cum este posibil ca unii cetățeni să fie “îndrumați” cu atâta grijă de autorități, în timp ce alții rămân complet neglijați?
Într-o adresă oficială pe care am realizat-o în iulie 2024, primăria Islaz mi-a oferit date concrete (și corecte, până la proba contrarie): în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, un număr de 186 de persoane au beneficiat de VMI, dintre care 126 sunt considerate apte de muncă. Acești oameni au obligația, conform legii, să presteze acțiuni de interes local și să își caute activ un loc de muncă. Cei care sunt sub vârsta pensionării și sunt apți de muncă. În ciuda acestor cerințe, mai mulți beneficiari nici măcar nu sunt văzuți muncind în folosul comunității, iar primăria nu pare interesată să verifice acest aspect. Nu că ar fi nevoie de verificări…
Discrepanțe flagrante în aplicarea legii
Ceea ce se întâmplă în Islaz este un exemplu clar de aplicare preferențială a legii. Se creează impresia că ajutoarele sociale sunt distribuite nu pe baza nevoilor reale ale oamenilor, ci în funcție de interesele politice sau personale ale celor care dețin puterea la nivel local. Inspectorul de asistență socială, Loredana Săpașu, cea care nu se sfiește să vorbească urât cu cetățenii (mai ales ca nimeni nu îi atrage atenția asupra acestui aspect), pare să fie implicată activ în această selecție discreționară, având grijă ca unii să fie tratați cu prioritate, în timp ce alții, ca Paraschiva Mitru, sunt lăsați să se descurce singuri.
În mod legal, Venitul Minim de Incluziune este un ajutor destinat combaterii sărăciei și excluziunii sociale, acordat persoanelor aflate în dificultate. Legea nr. 196/2016, care reglementează acest ajutor, face parte din Programul Național de Redresare și Reziliență și impune obligații clare atât pentru beneficiari, cât și pentru autorități. Însă la Islaz, această lege pare să fie doar un pretext pentru a favoriza anumite persoane, în timp ce altele sunt ignorate fără nicio justificare legală.
Consecințele unui sistem corupt
Pentru mama lui George Mitru, consecințele acestui sistem corupt sunt devastatoare. Fără sprijin financiar și medical, femeia rămâne la mila fiului său, incapabilă să-și permită tratamentele necesare sau chiar cele mai simple necesități zilnice. Într-o comunitate mică, unde toată lumea știe pe toată lumea, astfel de nedreptăți nu fac decât să adâncească neîncrederea în autorități și să întărească ideea că legea nu este aceeași pentru toți.
Cazul acesta nu este doar un exemplu izolat, ci un simptom al unui sistem disfuncțional în care legea este aplicată preferențial, în funcție de relații și interese locale. Aceasta este o problemă care trebuie corectată urgent, iar cei responsabili de această situație trebuie să fie trași la răspundere. Am speranța ca acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.
Până atunci, aștept ca George să fie sunat, eventual certat că a discutat cu mine subiectul atât de dureros pentru el și mama lui, dar ca, în cele din urmă, femeia în vârstă de 74 de ani, fără pensie și venituri, bolnavă și aproape imobilizată, să poată beneficia măcar de acea sumă minimă legală, de care are atâta nevoie!
Descoperă mai multe la Islăzeanul
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns