În urmă cu 23 de ani, pe vremea când încă eram elev al școlii generale, în Islaz, pe holurile Școlii Nr. 2, își făcea apariția o nouă profesoară de limba română, cum aveam să aflăm încă de la începutul anului școlar.
În ținute de tip bussines, adeseori în costume din două piese, Violeta Nania, proaspăta soție a inginerului silvic Florin Nania, a reușit de la bun început să impună respect, dar și să atragă simpatia colegilor din cancelariile școlilor de pe raza comunei (pe vremea aceea funcționau cele două școli din Islaz, cât și cea din satul Moldoveni), precum și a elevilor „școlii din deal”.
Peste doar câțiva ani, doamna profesor avea să devină cunoscută întregii comunități a Islazului, respectată și apreciată. Tinerețea, entuziasmul și elanul debutului în învățământ s-au transformat în cei peste 20 de ani de catedră în devotament, dedicare și implicare. Examenele periodice de perfecționare, participările și rezultatele elevilor la olimpiade și concursuri naționale, activitatea sa ca profesor, respectiv consilier educativ și, ulterior, ca director al unităților școlare și preșcolare din comuna Islaz, precum și conduita sa ca simplu cetățean au condus în timp la descrierea doamnei profesoare ca fiind un veritabil stâlp al comunității. În calitate de cetățean activ, doamna profesoară a fost mereu prezentă la evenimentele locale, sprijinind inițiativele culturale și sociale.
Am avut ocazia și bucuria ca, pentru o perioadă de 2-3 ani, să fiu coleg cu domnia sa. Știu că își dedica mult timp și multă energie pentru a pregăti lecții captivante și interactive, iar entuziasmul ei era contagios. Atât pentru elevi, cât și pentru colegi. Vizitez ori de câte ori am ocazia școala din Islaz și îmi dau seama că în continuare dedicarea, entuziasmul și consumul de energie sunt la fel de intense.
Și pentru că este un om care își pune serios amprenta în societatea din care face parte, vă prezint un foarte scurt interviu cu directorului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Islaz, Violeta Nania – profesorul de limba și literatura română care, recent, și-a trecut numele și pe un manual de clasa a VI-a.
Ce înseamnă Islaz pentru dumneavoastră, atât personal, cât și profesional?
Pentru mine, Islaz înseamnă acasă, căldură, prieteni, dragoste, visare… cam multe, dar nu suficiente. Am sentimentul că locul acesta m-a ales și că niciodată nu mă va dezamăgi. Am muuulte amintiri frumoase, din ultimii 23 de ani! De exemplu, ziua în care am îmbrăcat straiul popular local și am învărtit hora alături de săteni… sau ziua în care am pregătit, pentru examenul de capacitate, prima serie de elevi! Cei care mă cunosc știu că am făcut toate aceste lucruri cu mândrie și responsabilitate și că am simțit, permanent, aprecierea celor din jur.
Cum ați ajuns să vă dedicați profesiei de profesor de limba și literatură română?
Am ajuns profesor de limba și literatura română datorită pasiunii pentru lectură. Toată copilăria mea a fost presărată de aventurile lui Robin Hood și de muschetari, iar lumea ficțională era universul în care evadam pentru a trăi frumos. Când am devenit profesor, m-am gândit că cel mai bun mod de a înțelege elevii și de a răspunde nevoilor acestora este acela de a mă transforma în dascălul pe care eu mi l-am dorit. În mare parte, am reușit, având în vedere faptul că vremurile se schimbă cu o rapiditate fantastică și că noi, adulții, considerăm că deținem adevărul suprem.
Cum a fost experiența dumneavoastră în calitate de profesor la Școala gimnazială nr. 2 din Islaz și cum s-a transformat această experiență în timp, odată cu “transferul” către Școala 1?
Primul contact cu școala islăzeană l-am trăit la Școala Nr. 2. Au fost doi ani minunați, în care am luat pulsul comunității, am cunoscut cadrele didactice, elevii și am observat potențialul școlii. Am înțeles că islăzenii apreciază loialitatea și dedicarea și mi-am dorit să fiu ”de-ale lor”, așa că trebuia să demonstrez că pot oferi încredere și lucruri valoroase.
Am în memorie și în suflet mulți oameni: Ecaterina Vasile, Măriuța Sindile, Iulica Popa, Florina Codrea… Doamne, ce dascăli! Am învățat de la fiecare câte ceva și am pornit spre Școala Nr.1, unde m-am titularizat în 2004, cu gândurile și sentimentele trăite la prima școală. Viziune diferită aici, dar benefică…un pic rigidă, din punctul meu de vedere, dar orientată spre învățare. Am ”crescut” în același timp cu elevii mei, am experimentat lucruri noi, am căzut, m-am ridicat, dar niciodată nu am renunțat la lupta pentru educație și valori. Alături de elevii din Islaz am trăit momente de glorie participând la olimpiade și concursuri naționale (Olimpiada “Universul cunoașterii prin lectură”, Concursul Național ”Ionel Teodoreanu”, Concursul interdisciplinar ”Ion Barbu-Dan Barbilian”).
Nu regret nimic din ce am făcut sau nu am făcut pentru că viața mi-a dăruit din plin, în primul rând, o familie care mi-a respectat și mi-a susținut munca, fiind parte importantă și prețioasă din povestea succesului meu.
Ce v-a motivat să vă implicați în actul educațional și ca manager și, astfel, să deveniți director al Școlii Gimnaziale Islaz?
Am devenit director în urma unei întâmplări nefericite, decesul predecesorului meu, dar, cred că spiritul organizatoric, puterea de a mă adapta unor situații noi și, mai ales, dorința de a aduce un suflu nou în cadrul organizației m-au făcut să cred în puterile mele și în echipa cu care lucrez. Așa că, iată-mă după 11 ani de directorat, prinsă în aceleași probleme legate de dezvoltarea școlii din mediul rural.
Ce strategii ați implementat pentru a îmbunătăți calitatea educației în Școala Gimnazială Islaz?
Strategii? „Ceva vechi, ceva nou și ceva de împrumut!” E un clișeu, dar e validat de experiență. Nu putem renunța la memorarea unor noțiuni… mai abstracte, dar completate de tot ce poate fi explicat pe înțelesul elevului, folosind toate mijloacele posibile (explorări, călătorii virtuale, experimente etc). În momentul actual, mijloacele digitale sunt foarte la modă și foarte consumate de către elevi. Învățarea cu ajutorul instrumentelor TIC și inteligența artificială sunt două provocări ale profesorului modern care trebuie să găsească drumul spre sufletul elevului. Și ar mai fi empatia și răbdarea pentru că, parafrazându-l pe Marin Preda, putem spune că „timpul nu mai are răbdare.”
Care sunt aspectele cele mai satisfăcătoare, respectiv cele mai provocatoare ale rolului de director al unei școli?
Ca director, am venit cu unele schimbări sau poate am ținut pasul cu vremurile. Îmi place să cred că profesorii și elevii pășesc cu drag pragul școlii și își pot exprima opiniile fără a se simți constrânși în vreun fel. Cea mai mare provocare a fost însăși funcția de director, iar apoi implicarea în proiecte europene. Am pornit, aproape în același timp, trei proiecte: „Educat – abordări educaționale integrate pentru copiii cu părinți plecați în străinătate”; „Cluburile generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor” și „PNRAS – Școala Gimnazială Nr.1 Islaz”… și proiectul unui manual. Azi, spun că doar nebunii pot intra în astfel de combinații și îmi asum rolul!
Cum a fost experiența de a vă regăsi numele pe coperta Manualului de limba și literatura română pentru clasa a VI-a? Ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră?
Numele meu pe coperta manualului înseamnă multă muncă… nopți nedormite, zile aglomerate, week-end-uri sacrificate! Recunosc, ideea de a face un manual școlar i-a aparținut colegei și prietenei mele, Loredana Dorobăț, profesor de limba și literatura română la Școala Nr. 2 Zimnicea. Nu am știut în ce mă bag, dar am acceptat propunerea (apropo de provocări!) pentru că era o situație complet nouă care presupunea dezvoltarea unor abilități și, totodată, o muncă în echipă și multă, multă atenție! Nu m-am gândit la ce se va întâmpla dacă manualul va fi aprobat de Ministerul Educației, dar sunt foarte încântată că, din toamnă, acesta va sta pe multe bănci și va fi instrument de lucru pentru zeci de profesori și sute de elevi. Este un manual bun, atractiv, trăit, aș putea spune!
Ce sfaturi aveți pentru elevi și părinți în ceea ce privește învățarea limbii și literaturii române?
Elevilor le recomand să aibă încredere în profesorii lor și să conștientizeze faptul că educația schimbă vieți. Cred mult în puterea exemplului și mă străduiesc să fiu model pentru cei din jur. Cred în destin și în faptul că am ajuns la Islaz cu un scop pentru că am simțit vibrația pozitivă a locului care a devenit ”acasă” abia atunci, când a intrat în visele mele. Așa am știut că am prins rădăcini!
Descoperă mai multe la Islăzeanul
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns