Școala Generală nr 2 Islaz: Amintiri și recunoștință pentru o educație memorabilă

De câțiva ani mă tot întreb: „Oare când și unde mi-am pierdut copilăria?” Și acum am înțeles, copilăria nu moare niciodată. A mea trăiește pe undeva prin curtea școlii de lângă casă, pe lângă banca din clasa întâi, printre filele vechi de abecedar sau prin lecțiile de română și de limba franceză, atât de iubite.

Am să încep cu acel 15 septembrie 1994, când cu emoție și zâmbet de copil lăsam în urmă amintirea celor șapte ani de copilărie fericită…

Am trecut pragul școlii gimnaziale din sat, Școala Generală nr. 2 Islaz, cu frica unui nou început, dar și cu emoție. Parcă mă văd în oglinda timpului, un copil mic, cu uniforma ușor șifonată, un ghiozdan care părea mult prea mare și un amestec de curiozitate și teamă în ochi. În acea zi de 15 septembrie, curtea școlii era plină de copii zgomotoși și de părinți emoționați, însă mie mi se părea că mă aflam într-un alt univers – unul în care totul urma să fie nou și necunoscut.

Îmi amintesc de învățătoarea mea, doamna Sindile, o femeie blândă cu ochi calzi, dar severi atunci când trebuia. Prima zi a fost un haos organizat – băncile din lemn vechi scârțâiau la fiecare mișcare, iar sunetul cretei pe tablă îmi rămâne întipărit în minte. Dar, în ciuda timidității mele, am simțit că acel loc avea să devină o a doua casă, cel puțin pentru o perioadă.

Anii de gimnaziu au fost o etapă de tranziție – între copilărie și adolescență. După ce am trecut de șocul începutului, am început să iubesc școala. Mă atrăgeau lecțiile de română și de franceză, unde mi se deschideau lumi noi prin cuvinte, povești și gramatică. Așa am învățat să iubesc cititul, să apreciez poezia, să visez cu ochii deschiși la lumi de dincolo de satul nostru.

Dar, poate, ceea ce îmi aduc aminte cel mai mult nu sunt lecțiile în sine, ci micile detalii – mirosul proaspăt de cretă sau zgomotul paginilor de manual răsfoite cu nerăbdare. Aceste lucruri, mici și aparent neimportante, au format țesătura anilor de școală, împletindu-se cu emoțiile, prieteniile și visurile mele de atunci.

Am fost o generație bună, modelată de profesori buni

Am fost una dintre generațiile foarte bune ale școlii “din deal”. În vreme aceea, profesorii din cancelarie, dar și oamenii din societate, făceau discuții pe marginea colectivelor de copii și despre nivelul de adaptibilitate al acestora la cerințele procesului educativ. Era o mare concurență între elevii celor două școli din Islaz: Școala Generală nr 1 și Școala Generală nr 2. Îmi amintesc că atât în deal, cât și în vale, erau câte două clase din generația mea. Noi eram la A, în deal.

Datorită devotamentului, inteligenței, tacticii, metodologiei și caracterului de o înaltă clasă al doamnei Măriuța Sindile, noi, clasa A, eram considerați ca formând cea mai bună clasă a școlii.

Cu același respect și cu multă prețuire îmi amintesc de domnul profesor de limba franceză, Gheorghe Vasile, cunoscut publicului larg ca “Johnny”, dar și de doamna dirigintă, soția profului de franceză, doamna noastră de română, dna Ecaterina.

Nu am cum să uit de domnul Ivănuță, profesorul de matematică, pe care generațiile mai tinere l-au cunoscut și ca director al Școlii Gimnaziale Nr. 1. Un tip demn, sobru, domnul Mariejan a fost cel care m-a învățat pentru prima dată ce înseamnă sa fii ordonat si organizat. Nu uit lecția de matematică în care m-a învățat sensul cuvântului “predecesor”.

Fiind o clasă bine formată, în clasa a V-a, am avut parte de profesori extraordinari, iar aici aș mai aminti pe doamna profesoară de fizică-chimie, Iulica Popa, pe domnul profesor de istorie, Ilie Cainamisir, director al școlii pentru mulți ani, pe doamna de muzică, Tanța Marinaș, sau pe cel de educație fizică, dl Smădu.

Aș putea spune că toți acești oameni ne-au croit drumul în viață, mie și multora dintre colegii mei de clasă. Profesorii generației noastre au fost pentru mine exemple de dăruire, conduită, moralitate, cei mai mulți reușind să îmi insufle dragostea pentru materiile studiate.

Am multe amintiri. Despre Școala Generală nr. 2 Islaz de atunci aș putea scrie un roman, iar despre dascălii acestei școli mult mai multe. Fiecare profesor în parte avea ceva unic, ceva care te făcea să-i îndrăgești materia, să mergi la școală cu o plăcere fantastică.

Pentru că luni „începe școala”, o sintagmă veșnic actuală, indiferent de vârsta pe care o avem, închei aceste câteva rânduri printr-o urare pentru copiii, părinții și profesorii de astăzi ai Islazului. Vă urez tuturor un an școlar bun, cu rezultate obținute prin studiu realizat cu plăcere!

Mulțumesc, dragă Școală Generală nr. 2!
Îți urez ție, dragă Școală Gimnazială Islaz, să fii la fel de bună precum a fost școala amintirilor mele!